MUZEUL VIVANT de la Mănăstirea Agapia (Județul Neamț, Moldova, Romania)

Activați subtitrarea în românește! - Turn ON English subtitle!
Mănăstirea Agapia este una dintre cele mai vestite mănăstiri ale Moldovei. Mănăstirea a fost construită după anul 1640, dar monahismul de aici coboară adânc în vechime, spre secolul XIV, prin ceea ce este cunoscut acum drept Schitul Agapia Veche. Până în anul 1803 Agapia a fost mănăstire de călugări, după care, și în prezent, găzduiește o mare comunitate de maici (călugărițe), 300-400. Vizitatorii ajung la Agapia fie ca pelerini, pentru încinare, fie ca turiști, și amintim acum numai de faimoasele picturi ale bisericii mânăstirii realizate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861. Oricum, cu toții vor fi surprinși să descopere, la nici 200 m înainte de poarta mănăstirii, acest Muzeu Vivant care își propune să reconstituie viața monahală, oamenii care vin aici „să vadă, să înțeleagă, cum este viața de mănăstire”. De asemenea, acest muzeu este vivant deoarece măicuțele interacționează cu vizitatorii, iar grupurile organizate de turiști, anunțate, au posibilitatea să participe pe viu, efectiv, și la atelierele înființate aici: țesut-broderie, olărit și brutărie. Din acest punct de vedere, Muzeul Vivant înființat în 2013 prin parteneriatul Mănăstirii cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi, este un proiect unic în țară. Este de fapt un complex muzeal înființat în jurul unei foarte vechi case monahale.
Această casă, cea mai veche din Agapia deschisă vizitatorilor, are un parter din piatră și etajul din lemn, pe unde, datorită configurației terenului, se și intră în muzeu. Vizitatorii sunt întâmpinați cu conduși de măicuțe. Holul etajului, acoperit cu scoarțe țărănești și vechi fotografii, unește patru camere. Primele două camere, la drum, redau atmosfera locuirii în casele satului mănăstiresc (în afară de aceste case, măicuțele mai trăiesc fie în chiliile mănăstirii, fie semi-sihastru la Schitul Agapia Veche). O cameră din spate conține multe obiecte ceramice amintind de vechiul atelier ceramic al mănăstirii. Din acest punct de vedere, muzeul are și caracter etnografic, multitudinea de obiecte fiind autentice. Ultima cameră de la etaj este și un atelier de țesătorie, tors, brodat, cu război din lemn de țesut și alte instrumente specifice care sunt readuse la viață cu ocazia vizitei grupurilor organizate de turiști. Coborând la parter pe o scară interioară de lemn, coborâm și în istorie, în lumea călugărilor care au fost la Mănăstirea Agapia înainte de 1803. Vedem reconstituită o veche chilie cu ziduri din piatră, fără încălzire, semi-întuneric, austeră, doar cu minimumul necesar. Este „chilia bătrânului călugăr care se nevoia, da, fără foc, în mare asprime, cu oblon la fereastră pentru multă liniște”. Alături se găsește chilia ucenicului care gătea pentru amândoi.
Ieșind în curtea din spatele casei monahale admirăm o superbă grădină decorată cu flori, cu rădăcinile unui vechi nuc, cu o cișmea de piatră datată 1832 și cu stâlpul unei fântâni cu cumpănă. În partea opusă a curții se găsește o nouă construcție care găzduiește atelierul de olărie, brutăria și „Casa oaspeților”. Atelierul de olărie are un caracter didactic și reînvie tradiția vechiului atelier de ceramică al mănăstirii și care a funcționat până în anul 1960. În colțul curții se găsește o altă construcție nouă și anume un foișor cultural. Pe pereții acestuia sunt scrise-pictate nouă poezii cu mesaj spiritual.